11 septembrie 2013

Controale la cântarele comercianţilor de struguri

   Autorităţile judeţene au stabilit, ieri, câteva măsuri de sprijin pentru producătorii de struguri care au început campania de recoltare din această toamnă. La sediul Prefecturii a avut loc o şedinţă cu şefii Direcţiei Agricole, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Serviciului Judeţean de Metrologie Legală. La întâlnire a participat şi preşedintele filialei Vrancea a Asociaţiei Comunelor din România, primarul din Gugeşti, Vasile Vatră.  În cadrul întâlnirii s-a stabilit ca valorificarea strugurilor să fie realizată numai în locuri special amenajate, astfel încât să nu fie pusă în pericol circulaţia de pe arterele rutiere. Sunt cunoscute imaginile cu zeci de căruţe, Dacii papuc, tractoare formând cozi pe E85 în aşteptarea cumpărătorilor de struguri. Conducerea Prefecturii a anunţat că pe platforma de informaţii electronice a Instituţiei Prefectului Vrancea, unde au acces toate primăriile din judeţ, se găsesc postate documentele necesare ce trebuie completate de producătorii de struguri pentru eliberarea sau reînnoirea carnetelor de viticultor, documente fără de care nu se poate comercializa acest produs. În cadrul şedinţei s-a stabilit că primarii comunelor vrâncene, în special cele care sunt limitrofe E 85, pot solicita cântare cu titlu de împrumut gratuit Administraţiei Pieţelor Focşani. „A fost singura soluţie pe care am găsit-o astfel încât într-un timp atât de scurt să obţină un cântar utilizat ca şi etalon pentru eliminarea oricăror tentative de furt la cântar de către comercianţi“, a explicat subprefectul Cristi Misăilă. 
   În urma şedinţei au şi început controalele pentru verificarea comercializării strugurilor. Comisari de la Protecţia Consumatorilor şi de la Serviciul judeţean de Metrologie Legală au început o campanie de verificare a modului în care se desfăşoară acţiunile de comercializare a strugurilor în punctele special amenajate de către primării sau persoane particulare. Primele controale au fost efectuate la punctele amenajate pe E85 de la Focşani până la Slobozia Bradului. Cele mai mari probleme au fost la instrumentele de cântărire. 
   Cu excepţia câtorva comercianţi din zona Bachus, care aveau cântare cu toate avizele, ceilalţi deţineau doar cântare pentru uz personal. „A fost o acţiune derulată împreună cu poliţiştii locali, cu cei de la Metrologie Legală. Vom monitoriza în permanenţă ceea ce se întâmplă în acest puncte de comercializare a strugurilor astfel încât să nu fie cântare falsificate, cântare cu magneţi. Asemenea acţiuni vor avea loc în tot judeţul“, a explicat comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, Dumitru Dilă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu