Vânzătorii de articole de menaj au fost sancţionaţi
cu 18 mii lei, în urma unei acţiuni de control derulate de comisarii de
la Protecţia Consumatorilor. Verificările au urmărit modul în care este
respectată legislaţia referitoare la conformitate, etichetare,
prezentare, publicitate şi comercializare a articolelor de menaj, în
special a cratiţelor teflonate şi din ceramică. Au fost verificate 13
firme, din care la 12 au fost găsite nereguli atât în ceea ce priveşte
etichetarea produselor, lipsa traducerii în limba română a
informaţiilor, neafişarea preţurilor ,dar şi în ceea ce priveşte
calitatea produselor, fiind găsite cratiţe cu interior ceramic sau
teflonat exfoliat.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 3
avertismente şi 9 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 18.000
lei. Totodată, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor
produse cu abateri, în valoare de 52.456 lei. Comisarul şef adjunct al
CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) – CJPC Vrancea, Dumitru Dila, a
recomandat consumatorilor să fie atenţi la achiziţionarea de produse
nealimentare, fie ele de menaj sau de altă natură. „La cumpărarea
produselor, preţul nu trebuie să fie singurul element în alegerea
acestora, întrucât preţul scăzut poate ascunde o calitate inferioară şi,
în unele cazuri, produsele pot fi un potenţial pericol pentru sănătatea
sau securitatea consumatorilor. De exemplu, articolele de gătit cu
interior exfoliat sau vesela din material plastic care nu are simbolul
pentru uz alimentar pot influenţa natura alimentelor, în timpul gătirii
sau servirii”, a precizat Dumitrul Dilă.
De asemenea,
comisarii au efectuat controale la comercializarea produselor alimentare
şi nealimentare în târguri şi oboare. Au fost găsite abateri la toţi
cei 20 de agenţi economici verificaţi. Cele mai grave probleme au fost
comercializarea de produse cu potenţial risc pentru consumatori,
respectiv jucării care sunt notificate ca periculoase prin sistemul
rapid de alertă european RAPEX. Comisarii au sancţionat 19 agenţi
economici cu amenzi de 7.600 lei şi au dispus oprirea definitivă de la
comercializare a 11 jucării periculoase, importate din China, în valoare
de 42 lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu