Iată că scandalul cărnii de pui infestată cu salmonela a ajuns şi la Focşani. Bineînţeles că depistarea s-a făcut de agentul economic şi nicidecum de organele de control ale DSVSA, agent economic care a şi retras-o de la comercializare. Aşa cum se arată într-un ziar local, din 200 de kg de carne de pui doar 6o de kg au luat drumul incinerării. Restul de carne se pare că a fost comercializat şi nu se poate spune de unde s-a putut cumpăra carnea respectivă provenită de la Avicola Călăraşi. Rolul mediei este să informeze în mod clar
cu privire la eventualele aspecte. Dar, în acest caz, nu putem afla la ce magazin s-a făcut comercializarea. Să sperăm că cele 140 de kg despre care nu se ştie nimic nu au produs probleme de sănătate consumatorilor vrânceni. Apropo, în Marea Britanie după ce s-a depistat carnea de cal în carne de vită s-a luat ca măsură imediată infiinţarea unui ghişeu la care putea să se prezinte cumpărătorii cu produsele respectiv conservele să le returneze. La noi... Domnul preşedinte ANSVSA Mănăstireanu (foto) ne-a spus aseară la conferinţa de presă că raportul privind carnea de pui infestată este public şi poate oricine să-l studieze. Am fi fost şi noi curioşi să aflăm la ce hypermarket din Focşani s-a vândul carne de pui de la Avicola Călăraşi dar nu am găsit materialul nici pe site-ul ANSVSA. Asta este. Ne-am obişnuit cu astfel de practici. Domnul preşedinte are o îndoială acum cu privire la modul în care se fac probele de laborator. Oare laboratoarele cu pricina de cine sunt autorizate? Am ascultat şi povestea cu infestarea care s-a făcut în depozite. Unde sunt aceste depozite nu prea am aflat. Pe surse se pare că au existat atacuri de rozătoare care au ros şi box paleţii. Astfel au depistat cei de la SELGROS problemele. De la comercianţi au apărut semnalele. Cât despre controlul ANSVSA, nu putem decât să le spunem să se trateze de simptomele de timorare în faţa unor agenţi economici puternici care comercializează produse în dauna sănătăţii consumatorilor. În ceea cel priveşte pe domnul Mănăstireanu aşteptam o demisie la cantităţile de 55 to. retrase (ce s-or face cu ele) şi 22 to. incinerate. O demisie prin fax sau s.m.s. dar privind cv-ul dânsului din care reproducem mai jos un fragment "no comment".



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu