În judeţul Bihor, produsul a ucis mai multe persoane
De Roxana Sava
În magazinele din Vrancea nu se comercializează produsul
cosmetic Alcofarm, produs în judeţul Bihor, care a ucis mai multe
persoane. În urma controalelor efectuate de inspectorii sanitari din
cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi Oficiul pentru Protecţia
Consumatorilor Vrancea, la agenţii economici din judeţ nu a fost găsit
niciun produs Alcofarm din cele două loturi cu probleme, cărora le-au
fost efectuate buletine de analiză şi s-a descoperit prezenţa alcoolului
metilic. „Am raportat la Minister că la noi în Vrancea nu există
produsul Alcofarm dat spre comercializare. Am verificat toate depozitele
şi nu am găsit niciun produs din loturile 234, fabricat în 1-7- 2011 şi
care expiră pe 1-4-2014 şi lotul 235, fabricat în 2-7-2011 şi care
expiră pe 2-4-2014. În urma efectuării buletinelor de analiză la cele
două loturi, s-a evidenţiat falsificarea produsului şi prezenţa
metanolului, care produce risc pentru sănătate”, spun inspectorii sanitari din cadrul DSP.
Alcofarm este un dezinfectant, dar acesta poate fi confundat
uşor cu spirtul medicinal, având culoare albastră şi o concentraţie
alcoolică ridicată. Mai multe persoane din Ardeal au murit după ce au
băut această substanţă, convinse fiind că este alcool sanitar. Gestul
le-a fost fatal, deoarece produsul Alcofarm conţine alcool metilic,
extrem de toxic. Inspectorii sanitari atrag atenţia că acest produs
poate fi utilizat strict pentru uz extern şi nu trebuie băut, deoarece
poate provoca decesul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu