05 Feb 2014 - 10:09
Impozitul pe construcţii special este "o nenorocire fiscala" şi
va afecta sever, în special agricultura, generând un impact negativ în
economie de 1,2 miliarde lei, se arată într-un raport al Asociatiei
Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
"Avem cel mai mic nivel de investiții din istoria recentă a României. Ce facem? Introducem impozitul pe construcții, care de fapt, este un impozit pe investiții. Construcții ca sere, solarii, platforme betonate, iazuri pentru piscicultură sunt investiții", a declarat Gabriel Biriş, vicepresedinte al AOAR, transmite Mediafax.
Potrivit vicepreşedintelui AOAR, agricultura va fi unul din domeniile cele mai afectate de această măsură.
"O să vedeţi cât de server va afecta în special agricultura, care s-a constituit anul trecut în principalul motor de creştere, datorită investiţiilor, dar şi voii lui Dumnezeu", a spus Biriş.
Totuşi, ministrul Agriculturii a promis, la finalul lunii ianuarie, că va încerca să clarifice ceea ce poate fi impozitat prin “taxa de stâlp”.
„Eu sper să putem să definim foarte clar ce poate fi impozitat (prin Ordonanţa „taxa pe stâlp”- n.r.), pentru că acolo sunt trecute mai multe coduri CAEN, din punctul nostru de vedere în mod greşit. Vom vedea ce putem să scoatem din acea Ordonanţă de Urgenţă, astfel încât să rămânem cu o impozitare corectă, nu aşa cum s-a propus, a tuturor activelor (...) existente în agricultură în acest moment, unele dintre ele fiind chiar neproductive”, a declarat ministrul Daniel Constantin.
Taxa pe construcţiile speciale se aplică de la 1 ianuarie 2014 și reprezintă 1,5% din valoarea bunurilor impozabile. Impozitul vizează numai persoanele juridice şi se va aplica pentru reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii. sursa: www.recolta.eu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu