20 decembrie 2013

DESPRE NOILE TAXE ŞI BANII DE REVELION ÎN PIAŢA UNIRII

Aflăm că taxele şi impozitele locale în Vrancea vor fi mai mari din anul 2015 cu vreo 16 la sută iar revelionul public va costa ceva şi anul ăsta. Ne-am obişnuit cu aşa ceva şi nu mai este de mirare.  Dacă era şi acciza poate era mai bine pentru majoritatea vrâncenilor care au ales la "ultima tură". Aşa cum au înfruntat frigul atunci când au ieşit la vot să iasă USL-ul cu 70 la sută aşa vor înfrunta şi mărirea taxelor. Poate de Revelion în Piaţa Unirii va fi mai bine. La vreme mă refer. Opoziţia din consiliile judeţene şi locale este ca de obicei "fată mare". Ei se abţin acum nici măcar nu mai se opun. O concordie totală cum e bine în ajun de sărbători şi cum e bine să întâmpinăm noul an. Nu ne mai rămâne decât să aşteptăm ca viaţa să se scurgă în modul normal de cum ne-am obişnuit de o vreme încoace. Poate aşa cutremurul cel mare nu ni se va mai părea distrugător iar apocalipsa mai uşoară. 
La mulţi ani fericiţi !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu