27 iulie 2013

Vrancea: aurul câmpului la cel mai mic preț istoric

 
Datele de la Direcţia Agricolă Județeană (DAJ) Vrancea relevă faptul că producţia medie în zonă este de 2.825 kilograme de grâu la hectar. La nivelul judeţului au fost semănate 27.000 ha de grâu, iar până acum au fost recoltate 22.197 hectare, cu o producţie totală de 62.707 tone. Aceasta înseamnă o producţie medie de 2.825 kilograme/hectar, în scădere faţă de începutul campaniei de recoltare când erau anunţate producţii de peste 3.600 kilograme la hectar.
 
Căderea preţului loveşte direct în profitul fermierilor. Aceştia ies în pierdere la un preţ mai mic de 0,8 lei pentru kilogramul de grâu de panificaţie dacă producţia lor nu depăşeşte patru tone la hectar, ţinând cont că pentru un hectar de grâu se cheltuiesc şi trei mii de lei anual. Profit vor scoate doar cei care au aplicat tehnologie şi obţin cel puţin 4-5 mii de kilograme grâu.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu