11 aprilie 2013

ONG-urile de protecţie a consumatorilor nu trebuie să aibă denumirea apropiată de cea a OPC!

GALERIE FOTO: Trei femei care se dădeau drept inspectori OPC, prinse la Răstoaca
GALERIE FOTO:   Trei femei care se dădeau drept inspectori OPC, prinse la Răstoaca
Articolul a primit 0 voturi
   Trei femei care s-au recomandat a fi de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor sunt cercetate de poliţişti după ce patronii magazinelor pe care acestea le-au „verificat“, le-au suspectat că nu au nicio legătură cu instituţia de control din domeniul protecţiei consumatorilor. Totul a început în localitatea Vulturu unde ieri, trei doamne au făcut un control, iar pentru că au constatat nereguli, spun oamenii, au solicitat o „mică atenţie”, în valoare de 150 de lei. „Eu am un magazin la Vulturu şi m-a sunat sora mea, care are şi ea un magazin şi mi-a spus că au venit trei doamne de la OPC, au făcut control şi pentru că au găsit nereguli au spus că pot face o înţelegere şi să le dăm 1,5 milioane de lei. Când am auzit aşa ceva, am sunat la OPC şi am întrebat dacă sunt controale în zonă. Mi s-a spus că nu este niciun control. Între timp m-a sunat de la Răstoaca, patroana altui magazin, care mi-a zis că au venit în control trei doamne. Am venit imediat aici. Ele căutau prin magazin, toate trei, printre rafturi, prin magazie”, a povestit Paul Stoiculeasă, patronul magazinului din Vulturu.
   Bărbatul spune că în timp ce făceau controale, femeile dădeau de înţeles că au găsit nereguli, dar că se poate găsi o soluţie. „Au zis că pamperşii nu se vând la bucată şi că amenda este de 30 de milioane, dar că dracul nu este atât de negru şi ne-au dat de înţeles că putem să le dăm ceva şi să ne înţelegem“, a arătat Paul Stoiculeasă. Pentru că prezenţa doamnelor le-a trezit suspiciuni oamenilor, aceştia le-au lăsat în magazin să controleze, au încuiat uşa şi au sunat la Protecţia Consumatorilor şi la Poliţie. „Nu este de ajuns că ne confruntăm cu tot felul de controale de la toate instituţiile, acum mai vin şi alţii care se dau drept inspectori“, spune Marinela Dima, patroana magazinului din Răstoaca.

       ONG cu nume apropiat de Protecţia Consumatorilor

   Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi cei de la Postul de Poliţie Răstoaca le-au legitimat pe cele trei femei şi au constatat că sunt de la „Societatea Civilă pentru Protecţia Consumatorilor“. Aceasta este un ONG cu obiect de activitate în domeniul protecţiei consumatorilor. „Activitatea acestor ONG-uri este legiferată de O.G. numărul 21, din 1992. Atribuţiile acestora sunt de informare a consumatorilor şi a agenţilor economici, pot să preia sesizările consumatorilor, dar nu au atribuţii de control”, ne-a declarat Cristina Boldeanu, comisar al CJPC.
   Femeile suspectate au declarat ieri că ele nu sunt falşi inspectori OPC. „O să vedeţi că noi nu suntem falşi inspectori. După ce se termină tot o să facem declaraţii cu tot ce s-a întâmplat. Şi eu pot să spun despre oricine orice”, a spus una dintre femeile suspecte. Aseară, până la închiderea ediţiei, poliţiştii făceau cercetări pentru a stabili dacă verificările efectuate la magazine sunt legale sau dacă este vorba despre escrocherie. În acest caz au făcut verificări poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani şi cei de la Investigarea Fraudelor.   „Dacă erau bine intenţionate atunci veneau la sediul nostru şi ne anunţau că intenţionează să facă o campanie de informare a consumatorilor sau a agenţilor economici. Nu se duceau fără să ne anunţe la agenţii economici”, a declarat comisarul şef adjunct al CJPC, Dumitru Dilă. 
   Cele trei femei au fost duse ieri seară la audieri la sediul IPJ, unde au fost amprentate şi fotografiate, urmând ca datele lor să fie furnizate şi altor poliţişti din ţară care s-au confruntat cu asemenea cazuri.

     Cercetate pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale

   Aseară, în jurul orei 19.30, poliţiştii vrânceni ne-au precizat că din verificările efectuate a reieşit că femeile nu au calitatea de inspectori ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi înşelăciune. „La data de 10.04.2013 poliţiştii din Răstoaca au depistat trei persoane de sex feminin, care, aflându-se în incinta unei societăţi comerciale  din localitate, invocând calitatea de inspectori OPC, încercau să facă un control economic. Acestea au fost conduse la sediul poliţiei, iar în urma primelor verificări efectuate s-a stabilit că acestea nu au calitatea de inspectori ai Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vrancea. Cercetările sunt continuate cu cele trei suspecte în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi înşelăciune“, ne-a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, ofiţerul de presă al IPJ Vrancea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu