"Nouăsprezece persoane au reclamat la Comisariatul Județean pentru
Protecția Consumatorilor (CJPC), numai în această lună, calitatea
produselor cumpărate sau a serviciilor prestate de către diverși agenți
economici. Au fost reclamate serviciul de citire a contoarelor
electrice, serviciile poștale, modul în care au fost confecționate sau
montate ferestre pvc, dar și serviciile de reparații sau refuzul de a
respecta condițiile de garanție în cazul bunurilor nealimentare cum ar
fi laptopuri, mașina de tuns iarba, telefonul mobil și cafetiere. S-a
mai reclamat refuzul de a înlocui produsul defect și care nu mai poate
fi reparat sau neacceptarea restituirii contravalorii produsului,
întârzierea reparațiilor peste termenul legal de 15 zile.
În
cazul produselor alimentare, clienții s-au declarat nemulțumiți fie de
calitatea alimentelor comercializate fie de condițiile în care au fost
depozitate și vândute acestea. „Se poate observa că peste 57 la
sută dintre petiții au fost soluționate în sensul dorit de către
consumatori pe cale amiabilă sau prin efectuarea unor verificări
amănunțite de către comisarii CJPC a aspectelor sesizate”, se arată în comunicatul de presă trimis de către Biroul de presă al CJPC.
În total s-au soluționat luna aceasta 26 de petiții din care 7 au fost
depuse la sediul CJPC luna trecută. Opt dintre ele s-au rezolvat pe cale
amiabilă, 7 s-au constatat a fi întemeiate și soluționate în favoarea
reclamantului . Celelalte fie au fost redirecționate către alte
instituții fie au fost retrase de către consumatori. „S-au acordat
consumatorilor despăgubiri reprezentând reparații , înlocuire de
produse neconforme, restituiri ale contravalorii produselor reclamate în
11 dintre cazuri, valoarea totală a despăgubirilor numai pentru luna
septembrie ridicăndu-se la valoarea de 13.271 de lei”, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit reprezentanților CJPC, orice persoană care se consideră
neîndreptățită în relația cu agenții economici sau prestatorii de
servicii se pot adresa acestei instituții cu condiția ca sesizarea
depusă să fie însoțită de documente doveditoare cum ar fi bonuri
fiscale."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu